Autoapărarea nu este ceea ce crezi

Self_01

„Drumul spre iad este pavat cu bune intenții", așa spune un proverb bine cunoscut. Atunci când începem un curs de autoapărare, de cele mai multe ori o facem în ideea că, în caz de agresiune, ne putem proteja pe noi înșine și îi putem proteja pe cei dragi, însă ceea ce de obicei nu știm și nici nu ni se spune este că apărându-ne sau apărându-i pe alții, putem ajunge să petrecem mulți ani la închisoare sau putem sfârși tragic.

Autoapărarea este în primul rând un concept juridic și diferă de multe ori substanțial de ceea ce citim pe internet, de ceea ce ne spun (sau nu ne spun) instructorii că este sau de ceea ce credem noi că este. Fiind un termen legal, autoapărarea este însoțită de o serie de condiții și limite foarte stricte pe care trebuie să le cunoaștem, deoarece depășirea lor ne poate duce rapid și pe termen lung la închisoare, iar lipsa de reacție ne poate duce și mai rapid la morgă.

Povestea luptătorului George

George este un campion la arte marțiale de contact, medaliat la numeroase competiții naționale și internaționale, cu mulți ani de practică. Recent, George s-a mutat cu prietena sa într-un apartament nou, situat într-o zonă a orașului foarte frumoasă, chiar dacă puțin mai periferică, iar balconul apartamentului are vedere înspre parc.

La un moment dat, în timp ce se relaxa după antrenament privind la televizor, George aude gălăgie în parc și iese pe balcon împreună cu prietena sa pentru a vedea ce se întâmplă. Două găști de cartier, vreo 12 persoane, s-au luat la harță, se îmbrânceau și făceau un zgomot infernal.

- Ia să-i potolesc eu un pic, zise George în timp ce se îmbrăca să coboare la ei.

Gândindu-se, totuși, că sunt mult prea mulți, înainte de apleca, George își strecoară în buzunar și bastonul telescopic, în cazul în care lucrurile o vor lua razna.

- Eu zic să-i lași în pace, intervine prietena sa, dacă nu se potolesc, sunăm la 112, vine poliția și-i potolesc ei. Cine știe ce se poate întâmpla și cum decurg lucrurile. Sunt prea mulți, mari și destul de agresivi, nu vezi? În plus, par cam beți, dacă nu chiar drogați.

- Mă descurc eu, știu eu ce fac, îi aruncă George peste umăr în timp ce închide ușa și se îndreaptă spre lift.

În parc, disputa era între doi bărbați de vreo 20 ani, care se îmbrânceau unul pe celălalt, în timp ce toți ceilalți, bărbați și femei, așezați în cerc în jurul lor, țipau, îi îndemnau să se bată. Bazându-se pe faptul că este mai în vârstă decât ei și cu încrederea dată de anii de practică a artelor marțiale, George se apropie și le spune:

- Hei, ce-i cu scandalul ăsta? Ce se întâmplă aici? S-a umflat pătrunjelul în voi? Ia potoliți-vă!

Ceilalți nici nu-l bagă în seamă, ci își văd mai departe de îmbrânceli, înjurături și țipete.

- Băi voi nu auziți să încetați, se apropie George și mai mult. Sau vreți să vă potolesc eu?

- Tu ce vrei băi, îi dă replica unul din grupul de pe margine. Nu ai treabă? Ia tai-o de aici și dă cu niște praf de mers după tine.

- Măi berbecule, strigă George enervat la culme. Eu nu mă pot odihni din cauza scandalului făcut de voi exact sub balconul meu. Cărați-vă naibii de aici și bateți-vă în altă parte unde să nu deranjați oamenii.

Bărbatul începe să-l înjure, adresându-i „vorbe dulci" de mamă și de prietenă, moment în care George se îndreaptă spre el, îl împinge, se uită în jur și se adresează tuturor:

- Cărați-vă de aici acum că vă nenorocesc pe toți!

Atunci, toți ceilalți uită de conflictul lor și încep să-și reverse furia asupra lui George. Fiind depășit de situație, George scoate bastonul telescopic și-l extinde, însă nu apucă să-l folosească, deoarece în spatele lor se aude un glas puternic:

- Nu mișcă nimeni, poliția! Toată lumea culcat!

Mai mulți vecini au văzut conflictul, au sunat la 112 și au prezentat situația. Deoarece găștile erau bine cunoscute ca fiind extrem de violente, poliția intervenise în forță, cu unitățile speciale.

După ce lucrurile s-au mai liniștit, la percheziție nu s-a constatat că ceilalți ar deține arme, doar câteva țigări cu „iarbă" și sticle cu băutură, cu excepția bastonului telescopic al lui George, reținut ca probă. Împreună cu bastonul a fost reținut și George și condus la secție pentru a da declarații. În timpul anchetei, acesta susținuse că se afla în legitimă apărare, deoarece era atacat de mai mulți indivizi, în grup. Anchetatorul îi cere mai multe detalii și află că George a părăsit apartamentul din cauza scandalului, luând cu el bastonul telescopic, cu intenția clară de a-i „potoli" pe scandalagii. Versiunea autoapărării cade, ceilalți își scot certificate medico-legale și depun mărturie că George i-a agresat pe unii dintre ei folosind bastonul, George este acuzat de agresiune, violență și tulburarea ordinii și liniștii publice, i se întocmește dosar penal, este trimis în judecată și condamnat, vânzându-și apartamentul pentru a plăti daune victimelor „agresiunii” sale.

Acest scenariu, chiar dacă este unul fictiv, poate fi nu doar plauzibil, ci și probabil în multe situații reale de viață. În justiție nu contează ce crezi tu, nu contează nici măcar dacă ai sau nu dreptate, ci contează doar ceea ce poți demonstra. Din păcate, George avea dreptate, dar la ce i-a folosit? Nu a utilizat bastonul, doar l-a scos pentru a-i potoli pe toți cei care urmau să-l agreseze. Probele însă au arătat altceva. Chiar dacă George a avut intenții bune și a intervenit pentru a restabili ordinea, aflându-se ulterior într-o situație de autoapărare, probele au arătat că acesta și-a părăsit apartamentul pentru a le aplica o „corecție" cu bastonul celor ce vorbeau „mai tare" sub balconul său și nu făceau altceva decât să se „joace". Iată cum o proastă inspirație și utilizarea incorectă a forței ne poate transforma instant din victimă în agresor și putem fi condamnați pentru asta. 

După cum spuneam, „drumul spre iad e pavat cu intenții bune". Din nefericire, sunt dese cazurile în care șmecherii provoacă intenționat persoanele care nu stau prea bine cu nervii, doar-doar acestea îi vor lovi, urmând ca, mai apoi, pe baza filmărilor unor complici și a mărturiei lor să încaseze sume mari de bani drept despăgubiri. 

Legitima apărare nu înseamnă că putem reacționa oricând și oricum la simple înjurături. Nu înseamnă că dacă cineva ne împinge sau ne dă o palmă, îl putem înjunghia sau îl putem călca în picioare. Legitima apărare este un concept juridic foarte strict, iar dacă nu suntem atenți ne trezim agresori și plătim greu pentru asta.

Povestea lui George ne învață un lucru foarte important - trebuie să acționăm inteligent, să cunoaștem legea și să ne păstrăm calmul pentru a face față situațiilor și pentru ca adevărații agresori să plătească pentru faptele lor. Despre aspectele legale privind autoapărarea, valabile nu doar în România, ci și în majoritatea țărilor civilizate ale lumii vom vorbi însă într-un alt articol.

Location (Map)

Violul ca formă de violență împotriva femeii
 

Comentarii

Nu există niciun comentariu. De ce nu scrieți dumneavoastră unul?
Aveși deja un cont? Autentificați-vă aici
Guest
Vineri, 04 Decembrie 2020
Dacă doriți să vă creați un cont, introduceți numele de utilizator, parola și numele dumneavoastră.

Imagine Captcha

By accepting you will be accessing a service provided by a third-party external to https://urbansurvivalacademy.eu/

Cron Job Starts